Transformarea digitala – calea spre un viitor de succes
PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!
Universitatea „George Bacovia” din Bacău, în calitate de beneficiar, anunță demararea proiectului Transformarea digitală – calea spre un viitor de succes, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4168/30.06.2022, cod Proiect 375130608.
Obiectivul general al proiectului constă în crearea infrastructurii digitale (echipamente, aplicații, platforme, software etc.) în vederea îmbunătățirii comunicării dintre studenți și Universitate, crearea condițiilor pentru lucru în echipă în spațiul virtual (în procesele de predare, învățare, evaluare pentru învățământ online, la distanță sau/și hibrid), îmbunătățirea conținuturilor materialelor de predare, accesul la baze de date internaționale în vederea intensificării cercetării și la instrumente digitale care să faciliteze accesul la învățare a studenților, masteranzilor netradiționali / cu dizabilități / din medii defavorizate. Prin proiect se vor asigura competențe digitale relevante și avansate pentru studenți, masteranzi, personal didactic, didactic auxiliar și de cercetare. De asemenea, se vor actualiza și dezvolta noi programe de studii și cursuri de formare în vederea dobândirii de către studenți, masteranzi a unor competențe specifice profesiilor emergente și a consolidării competențelor antreprenoriale în sectorul digital, fapt ce va contribui la creșterea angajabilității pe piața muncii a absolvenților, inclusiv în profesiile digitale ale viitorului
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:
Dezvoltarea capacității instituționale din punct de vedere digital prin achiziția de echipamente IT, aplicații, software, platforme, simulatoare și baze de date în vederea îmbunătățirii proceselor de predare, învățare, evaluare pentru învățământ online, la distanță și/sau hibrid, accesul facil al studenților la informații (inclusiv pentru studenți netradiționali, cu dizabilități sau din medii defavorizate), conceperea materialelor de predare și evaluare în sistem digital și multimedia și intensificarea cercetării prin dotarea a 11 laboratoare (două laboratoare informatică, un laborator de Administrarea afacerilor digitale, un laborator de antrenare anchetatori în studiul comportamental, un laborator Erasmus – limbi străine, un Simulator Sală de judecată digitalizată, un laborator de Creare conținut educațional și multimedia, o Sală de conferințe și workshop-uri, un laborator de Criminalistică, Club studenți – dezbateri și mese rotunde, un laborator de Simulare comunicare publică), o Bibliotecă digitală, 4 amfiteatre, o aulă și 12 săli de seminarii.
Actualizarea și dezvoltarea de noi programe de studii și cursuri de formare în vederea dobândirii și dezvoltării competențelor digitale și antreprenoriale ale studenților, specifice profesiilor emergente, în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri, instituții publice locale și centrale, absolvenți. Se vor actualiza cel puțin 5 programe de studii prin introducerea de noi discipline în domeniul digital și antreprenoriat digital și se va înființa o nouă specializare de studii universitare de licență – Informatică și un nou program de studii postuniversitare de Educație digitală.
Dezvoltarea de cursuri de formare pentru dobândirea de competențe digitale avansate pentru studenți, personal didactic auxiliar și de cercetare. Astfel, se va autoriza curs de formare de competențe digitale, inclusiv de siguranță pe internet și securitate cibernetică. De asemenea, se va facilita accesul la module de formare Tailent (RPA) – Robotic Process Automation, IBM SPSS - Statistical Package for the Social Sciences și CRM - Customer Relationship Management. Vor beneficia de formare pentru dobândirea competențelor digitale avansate cel puțin 140 de studenți și 30 cadre didactice, didactice auxiliare și de cercetare. Vor beneficia de măsuri prin care avantajul creat prin finanțarea proiectului propus va fi transferat integral către beneficiarii finali: minim 60 de elevi din an terminal de liceu cursați gratuit în perioada de implementare a proiectului; minim 15 evenimente în perioada de implementare a proiectului care vor asigura accesul liber și gratuit la infrastructura achiziționată a mai multor utilizatori în afara studenților înmatriculați (cadre didactice din învățământul preuniversitar, elevi, instituții publice, organisme profesionale etc.); acordarea de reduceri/scutiri de taxe pentru cel puțin 20 de studenți proveniți din medii dezavantajate.
Valoarea totală a proiectului este de 8.822.031,05 lei, din care valoarea eligibilă prin PNRR este de 7.419.841,74 lei, iar valoarea TVA aferentă valorii eligibile este de 1.402.189,31 lei.
Durata de implementare a proiectului este de 40 de luni, în perioada septembrie 2022 - decembrie 2025.
Finanțarea proiectului este acordată de către Ministerul Educației, în calitate de coordonator reforme și investiții, în cadrul apelului Granturi pentru digitalizarea universităților din Componenta 15 – Educație, a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Reforma 5: Adaptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția 16: Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului.
Pentru informații suplimentare: Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Str. Pictor Aman 96, Bacău, România, rectorat@ugb.ro, persoană de contact: Violeta URBAN – manager proiect, violeta.urban@ugb.ro.
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană - UrmătoareaGenerațieUE”
https://mfe.gov.ro/pnrr https://www.facebook.com/PNRROficial
Descarcă Comunicatul de presa - click aici.